Lumea muzicii populare românești traversează un nou moment de tristețe profundă. Mihaela Cojocaru, una dintre vocile care au ales discreția, rigoarea și respectul pentru folclorul autentic, s-a stins din viață. Vestea a fost primită cu durere de colegi, de public și de cei care, de-a lungul anilor, au ascultat-o nu doar cu urechile, ci cu sufletul. Plecarea ei lasă un gol greu de acoperit într-un domeniu în care continuitatea se construiește lent, prin muncă și prin fidelitate față de tradiție.
Născută în 1973, Mihaela Cojocaru a aparținut generației de interpreți care au crescut cu folclorul trăit, nu doar învățat. Pentru ea, cântecul popular nu a fost un produs de scenă, ci o formă de identitate. A ales să cânte Oltenia cu sobrietate, fără artificii inutile, cu o voce caldă și o frazare care respecta linia veche a doinei, a baladei și a cântecului de joc. Într-o perioadă în care vizibilitatea rapidă și compromisul par să aducă succesul, ea a mers pe un drum diferit. A construit încet, dar sigur, o carieră bazată pe seriozitate și coerență.
O voce care nu a trădat tradiția
Mihaela Cojocaru nu a fost un artist al excesului. Pe scenă, prezența ei era calmă, echilibrată, dar fermă. Când începea să cânte, atenția se muta natural asupra mesajului. Vocea ei avea acea densitate emoțională care nu caută să impresioneze prin forță, ci prin adevăr. Repertoriul ales nu a fost niciodată întâmplător. A preferat piese care vorbesc despre dor, despre rădăcini, despre viața satului, despre bucuriile simple și despre pierderi asumate în tăcere.
Colegii o descriu ca pe un artist care nu a confundat niciodată scena cu spectacolul gratuit. A respectat costumul popular, linia melodică și sensul versului. Nu a adaptat folclorul pentru a-l face mai „ușor de vândut”. Dimpotrivă, a cerut publicului să vină el spre cântec, să asculte, să simtă și să înțeleagă. Tocmai de aceea, legătura ei cu publicul a fost una autentică și durabilă.
Carieră construită prin muncă, nu prin zgomot
De-a lungul anilor, Mihaela Cojocaru a urcat pe numeroase scene, de la festivaluri de profil până la spectacole dedicate sărbătorilor tradiționale. Nu a fost genul de interpret care să caute lumina reflectoarelor cu orice preț. A fost prezentă constant acolo unde folclorul era respectat. A participat la evenimente culturale locale, la spectacole de ansamblu și la manifestări care aveau ca scop păstrarea identității muzicale românești.
Cariera ei nu a fost una construită pe scandal sau pe apariții forțate. A crescut prin consecvență. Prin fiecare spectacol, prin fiecare apariție, a consolidat imaginea unui artist de încredere. Organizatorii știau că, atunci când o invită, publicul va primi un act artistic curat, fără derapaje. Pentru mulți tineri interpreți, Mihaela Cojocaru a fost un reper tăcut, dar solid. Un exemplu că se poate rămâne fidel tradiției fără a dispărea din peisaj.
Legătura cu comunitatea
Dincolo de scenă, Mihaela Cojocaru a fost un om apropiat de comunitate. A cântat la sărbători locale, la evenimente care nu aduceau neapărat notorietate, dar care aveau valoare pentru oamenii locului. A fost prezentă acolo unde muzica populară încă are rolul de a aduna, de a lega și de a păstra memoria colectivă.
Pentru public, ea nu a fost doar o voce auzită la radio sau la televizor. A fost un om întâlnit, salutat, ascultat pe viu. Mulți dintre cei care îi deplâng dispariția vorbesc despre modestia ei, despre felul în care rămânea aceeași, indiferent de scenă sau context. Nu a făcut din statutul de artist un scut sau o barieră. A rămas accesibilă și respectuoasă.
Reacții după anunțul dispariției
Anunțul trecerii sale la cele veșnice a fost făcut public cu durere și respect, fiind urmat de numeroase mesaje de condoleanțe. Colegi de breaslă, oameni din domeniul cultural și spectatori au vorbit despre pierderea suferită de muzica populară românească. Mulți au subliniat faptul că folclorul pierde nu doar o voce, ci și un mod de a face meserie.
Mesajele apărute în spațiul public vorbesc despre un artist care a știut să fie vertical. Despre cineva care nu a cedat tentațiilor facile și care a înțeles că tradiția nu se reinventează prin rupere, ci prin continuitate. Pentru cei care i-au ascultat cântecele, Mihaela Cojocaru rămâne legată de momente personale importante, de sărbători, de întâlniri de familie și de clipe de liniște.
Ce rămâne după plecare
Moartea unui interpret de muzică populară ridică mereu aceeași întrebare dureroasă: cine va duce mai departe acest tip de cântare? În cazul Mihaelei Cojocaru, răspunsul nu este simplu. Ea nu a fost un artist ușor de înlocuit, tocmai pentru că nu a cântat „la modă”. A cântat corect. A cântat cu sens. A cântat fără grabă.
Rămân înregistrările, aparițiile de arhivă, amintirile celor care au cunoscut-o. Rămâne exemplul unui drum ales cu luciditate, într-o lume artistică tot mai grăbită. Pentru folclorul românesc, dispariția ei este o pierdere reală, nu doar simbolică.
Mihaela Cojocaru a plecat discret, așa cum a trăit și a cântat. Fără zgomot, fără artificii, dar lăsând în urmă o liniște grea. O liniște în care cântecul ei va continua să fie ascultat, ca o mărturie a unei vocații trăite cu demnitate.
