Pe 23 octombrie 2025, creștinii ortodocși prăznuiesc două mari figuri ale credinței: Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu și Sfântul Iacob, ruda Domnului. Această zi are o semnificație spirituală profundă, fiind o chemare la credință, curaj și jertfă. Prin viața și faptele lor, cei doi sfinți au demonstrat puterea credinței adevărate și devotamentul față de Hristos chiar și în cele mai grele încercări.
Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu – preotul jertfitor din temnițele comuniste
Sfântul Constantin Sârbu este considerat unul dintre cei mai importanți mărturisitori ai Bisericii Ortodoxe Române din secolul al XX-lea. Viața sa este o mărturie vie a rezistenței prin credință în fața prigoanei și a suferinței.
S-a născut la 10 ianuarie 1905, în satul Cavadinești, județul Galați, într-o familie modestă de țărani. De mic copil a cunoscut suferința: mama sa a murit când el avea doar un an, iar tatăl, rămas infirm în urma unui accident, nu a mai putut avea grijă de el. Crescut de bunica sa, Ioana, o femeie profund credincioasă, tânărul Constantin a învățat de la ea rugăciunea și dragostea de Dumnezeu — valori care i-au marcat întreaga existență.
După absolvirea studiilor teologice, a fost hirotonit preot și s-a remarcat prin seriozitate, modestie și devotament față de oameni. Credincioșii îl respectau pentru blândețea și smerenia sa, iar slujbele oficiate de el adunau tot mai mulți enoriași.
În timpul regimului comunist, părintele Constantin Sârbu a devenit ținta autorităților pentru curajul cu care și-a mărturisit credința. Nu a renunțat niciodată la cruce și la Evanghelie, chiar dacă acest lucru i-a adus suferință și prigoană.
A fost arestat și întemnițat, acuzat de activitate religioasă considerată „dușmănoasă regimului”. În închisoare, a îndurat foamea, frigul și bătăile, dar nu s-a plâns niciodată. Pentru cei care l-au cunoscut, a rămas un model de tărie și speranță, transformând temnița într-un loc de rugăciune și de mângâiere pentru ceilalți deținuți.
Sfârșitul vieții sale pământești a fost unul martiric. Sfântul Constantin Sârbu a murit în anul 1959, în închisorile comuniste, cu credința neschimbată și cu rugăciunea pe buze.
În iulie 2025, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința din 11-12 iulie, a hotărât canonizarea sa, alături de alți 15 cuvioși și mărturisitori români care au suferit în perioada comunistă. Canonizarea sa reprezintă o recunoaștere a jertfei și a sfințeniei sale, dar și un simbol al biruinței credinței asupra fricii și nedreptății.
Astăzi, Sfântul Constantin Sârbu este pomenit ca un exemplu de dăruire totală pentru Hristos, un preot care a rămas fidel Bisericii și poporului său până în ultima clipă.
Sfântul Iacob, ruda Domnului – primul episcop al Ierusalimului
Tot în această zi, 23 octombrie, Biserica îl cinstește pe Sfântul Iacob, ruda Domnului, cunoscut și sub numele de „fratele Domnului”. În Sfânta Scriptură, această expresie nu indică o legătură biologică directă, ci o rudenie apropiată, conform tradiției iudaice, unde cuvântul „frate” era folosit pentru rudele de sânge apropiate.
Sfântul Iacob a fost fiul Dreptului Iosif, logodnicul Fecioarei Maria, și al Salomeei, rudă a Maicii Domnului. Prin urmare, el este considerat văr al Mântuitorului Iisus Hristos.
Potrivit tradiției bisericești, Iacob a însoțit Sfânta Familie în Egipt, în timpul fugii din calea prigonirii lui Irod, arătându-și încă de tânăr credința și statornicia.
După Învierea Domnului, Iacob a fost ales primul episcop al Ierusalimului, devenind un păstor blând și curajos. Sub conducerea sa, Biserica primară a înflorit, aducând la credință mii de oameni, atât evrei, cât și elini.
Sfântul Iacob este, de asemenea, autorul primei Sfinte Liturghii din istoria creștinismului, cunoscută drept Liturghia Sfântului Iacob, pe care au adaptat-o mai târziu Sfântul Vasile cel Mare și Sfântul Ioan Gură de Aur. Această slujbă este considerată un model de profunzime duhovnicească și se săvârșește și astăzi, în special în Biserica Ortodoxă Greacă, în ziua pomenirii sale.
Viața sa a fost una de mărturisire continuă a lui Hristos. În fața persecuțiilor, nu a renunțat la predicarea Evangheliei, devenind un simbol al curajului și al fidelității față de Dumnezeu.
Când arhiereul Anania a devenit conducător al sinagogii, a hotărât să-l omoare pe Iacob pentru că propovăduia credința în Hristos. L-au urcat pe acoperișul Templului din Ierusalim și i-au cerut să nege că Iisus este Fiul lui Dumnezeu. În loc să cedeze, Iacob a mărturisit cu putere:
„Hristos este Fiul lui Dumnezeu și Mântuitorul lumii!”
Pentru aceste cuvinte, a fost aruncat de pe zidurile Templului și, deși grav rănit, și-a continuat rugăciunea până când a fost ucis cu pietre, devenind astfel mucenic al credinței.
Semnificația zilei de 23 octombrie – credință, jertfă și nădejde
Ziua de 23 octombrie reunește în calendarul ortodox două exemple de viață sfântă: un preot român care a suferit în temnițele comuniste pentru credința sa și un apostol al Domnului care a pus început Bisericii din Ierusalim.
Ambii sfinți au fost mărturisitori neînfricați, care au ales suferința și moartea în locul trădării lui Hristos. Pomenirea lor amintește credincioșilor că, indiferent de epocă sau încercări, credința și iubirea de Dumnezeu rămân cele mai puternice forțe ale sufletului omenesc.
Prin exemplul lor, Biserica ne cheamă să ne întărim nădejdea, să fim recunoscători pentru libertatea de credință pe care o avem astăzi și să nu uităm jertfa celor care au suferit pentru Hristos.
Rugăciunea zilei – 23 octombrie 2025
„Sfinților Mucenici și Apostoli ai Domnului, Constantin și Iacob, rugați-vă pentru noi păcătoșii,
ca să ne dea Domnul puterea credinței voastre, răbdarea în încercări și nădejdea în mântuire.
Să ne fie vouă pomenirea veșnică și rugăciunea voastră pavăză în toate zilele vieții noastre. Amin.”
O zi de cinstire și recunoștință
Pomenirea Sfinților Constantin Sârbu și Iacob, ruda Domnului, ne reamintește că sfințenia se dobândește prin iubire, răbdare și jertfă. Fiecare credincios este chemat să ducă mai departe lumina credinței pe care acești sfinți au păstrat-o aprinsă chiar și în întunericul vremurilor grele.
Ziua de 23 octombrie devine astfel nu doar un moment de rugăciune, ci și o lecție despre curajul de a rămâne credincios până la capăt, indiferent de încercări.
