La Cimitirul Bellu, într-o zi care ar fi trebuit să strângă o mulțime, tabloul a fost aproape ireal: liniște, pași rari și câteva coroane care abia umpleau spațiul din jur. Pentru cei care au ajuns acolo, detaliul care a tăiat respirația a fost tocmai această discreție apăsătoare.
În primele momente, mulți au remarcat același lucru: prea puține flori pentru un nume despre care se vorbea cândva pe ton ridicat, în culise, în săli pline și la evenimente unde lumina reflectoarelor nu ierta pe nimeni.
Oamenii se priveau scurt, ca și cum ar fi încercat să afle din ochii celuilalt răspunsul la întrebarea pe care nimeni nu o rostea direct: de ce a fost atât de puțină lume?
O ceremonie aproape invizibilă la Bellu
În locul unei desfășurări care să amintească de o carieră de scenă, au apărut doar câțiva colegi de breaslă, veniți să-și ia rămas bun. Printre cei menționați de apropiați s-au numărat Saveta Bogdan, Alexandrul Pătrașcu, Polina Gheorghe, Gheorghe Gheorghe și Elena Simina.
În jur s-a vorbit despre coroane venite de la vecinii de bloc, despre un gest din partea unei primării și despre un altul atribuit unei persoane din cercul cunoscuților. Detaliile acestea, în loc să liniștească atmosfera, au alimentat-o: fiecare nume adăugat pe o panglică părea să ridice altă întrebare.
În șoaptă, tot mai des, se auzea același nume: Tita Bărbulescu. Era invocat ca reper, ca amintire, ca dovadă că acolo nu se petrecea un simplu moment discret, ci unul care contrasta dureros cu tot ce se știa despre aplauze și săli pline.
În anii ’80, aceeași voce era asociată cu spectacole care umpleau săli și cu statutul de solistă apreciată inclusiv în cercurile puterii. Faptul acesta, repetat între cei prezenți, a făcut contrastul și mai greu de ignorat: gloria de atunci versus liniștea de acum.
Acuzații în familie: cine a decis discreția
Dincolo de pașii rari de la Bellu, tensiunea cea mai mare nu a fost în mulțime, ci în povestea spusă de familie. Cornelia, nepoata artistei, a susținut că fostul soț — cel care ar fi rămas cu averea — ar fi influențat decisiv felul în care s-a desfășurat totul.
Spus pe scurt, acuzația care a circulat printre cei care au aflat: nu s-a dorit ca lumea să fie chemată. Iar când cineva sugerează că o ceremonie a fost „ținută mică” intenționat, fiecare detaliu capătă altă greutate: cine a decis, cine a anunțat, cine a tăcut.
„Eu nici nu mai puteam vorbi cu ea, a zis că el se ocupă.”
În spatele acestei replici, nepoata a descris o distanță care s-ar fi mărit în timp, până la punctul în care accesul și informațiile ar fi fost filtrate. Iar ceea ce a enervat-o cel mai mult a fost ideea că prezența la ceremonie ar fi devenit, pentru unii, opțională.
„Încerca să-mi spună că nici nu e nevoie să vin la înmormântare… cum adică, a fost și ea cineva!”
În același fir al acuzațiilor, Cornelia a vorbit despre bani lăsați pentru o criptă și o cruce, despre promisiuni care ar fi rămas în aer și despre impresia că graba nu era a celor care plângeau, ci a celor care voiau să închidă repede tot capitolul.
Iar abia aici se leagă toate piesele: artista despre care se vorbea în șoaptă la Bellu a fost Tita Bărbulescu, care s-a stins din viață la 85 de ani, într-un azil de bătrâni, iar în ziua ceremoniei de la București, puțini au știut să vină — sau au fost lăsați să afle.