Într-o confesiune spusă fără ocolișuri, Anamaria Prodan a deschis o ușă pe care rar o lasă larg deschisă: copilăria ei, cu miros de Dunăre, praf de uliță și reguli care nu se negociau. Nu e povestea lucioasă pe care o așteaptă mulți de la o figură din showbiz, ci una cu libertate, teamă și momente care, peste ani, rămân lipite de memorie ca un refren pe care nu-l mai scoți din cap.
Invitată în podcastul lui Damian Drăghici, impresara a vorbit despre perioada în care viața ei se desfășura departe de Capitală, într-un ritm pe care îl înțelegi abia când îți amintești cum arată un sat vara: cald, nesfârșit, plin de tentații și de pericole pe care un copil le ignoră până când cineva îi trage linie.
Dăbuleniul care a crescut-o
Anamaria Prodan spune că, multă vreme, centrul lumii ei a fost Dăbuleniul, pe malul Dunării. Acolo, copilăria nu avea program, dar avea reguli clare: să nu te pierzi, să nu te arunci în apă, să nu faci „drăcovenii” care să-i scoată pe adulți din sărite. Și, mai ales, să nu uiți că bunica era cea care ținea casa, în timp ce mama ei, Ionela Prodan, pleca des prin țări pentru concerte.
În imagini rapide, aproape cinematografice, impresara descrie un copil legat „cu funia” ca să nu se înece, pepeni „cât voiai” și alergatul de dimineață până noaptea, prin sat. Dar dincolo de această nostalgie brută, ea a lăsat să se vadă și partea care nu se spune, de obicei, la masa festivă: disciplina care venea la pachet cu libertatea.
„Copilăria la Dăbuleni, pe malul Dunării, legată cu funia de burtă să nu mă înec. Pepeni cât voiai. Alergam de dimineața până noaptea prin sat.”
Și apoi apare fraza care schimbă complet tonalitatea, spusă direct, fără să ceară milă și fără să cosmetizeze: bunica o pedepsea când depășea limitele. Nu e o amintire „drăguță”, dar e una pe care Anamaria Prodan o lasă să stea acolo, neîndulcită, așa cum a fost.
„Veneam acasă, mă bătea mamaie de mă rupea, dacă nu știu ce drăcovenie făceam prin sat.”
Un detaliu spune multe despre distanța dintre cele două lumi pe care le trăia: până la 7 ani, afirmă că nu a „știut Bucureștiul” și ajungea rar în Capitală, cu transportul în comun. Iar contrastul e și mai tăios când adaugă că Ionela Prodan câștiga bani „de nu știa să-i numere”, însă copilul din Dăbuleni nu simțea asta ca pe un privilegiu, ci ca pe ceva care nu avea legătură cu ziua de mâine.
Cadourile veneau din locuri care sunau exotic pentru un copil de sat: rochițe aduse din Mexic și din alte țări în care mama ei ajungea cu muzica. Dar chiar și atunci, bunica avea ultimul cuvânt: hainele „bune” nu se purtau oricând. Se păstrau, se amânau, se îmblânzea bucuria.
„Îmi aducea rochițe din Mexic, de pe unde pleca. Nu mă lăsa mamaie, că erau hainele bune. Le purtam o dată la Paște, dacă îmi erau bune.”
Dorințele mamei și lucrurile nespuse
În prezent, Anamaria Prodan vorbește despre Ionela Prodan într-un fel care nu ține de imagine, ci de dependența emoțională pe care mulți o recunosc abia când e prea târziu: sentimentul că un părinte rămâne „acolo”, lipit de tine, indiferent ce se întâmplă în jur. Spune că încearcă să ducă mai departe dorințele mamei ei, unele deja bifate, altele încă în așteptare.
A povestit că și-a propus să împlinească proiecte pe care Ionela Prodan și le dorea: de la lansarea unei cărți, până la planuri legate de televiziune și parfum. În lista care rămâne deschisă, apare și ideea unui restaurant „luxos, domnesc”, cu un detaliu care sună ca o promisiune făcută în șoaptă: vinul care să-i poarte amprenta.
„Ea e mereu lângă mine, nu simt că nu mai este. E acolo și va fi toată viața cât trăiesc eu și când mă duc o să fiu lângă ea.”
În aceeași linie sinceră, impresara a atins și un subiect care, de obicei, explodează în titluri: relația cu Laurențiu Reghecampf și o datorie morală pe care ea spune că acesta ar avea-o față de Ionela Prodan. În cuvintele ei, e vorba de „milioane” și de o perioadă în care ar fi avut nevoie ca familia să fie strânsă, nu împrăștiată în crize și rupturi.
„Reghecampf e cel mai dator la mama, nu eu. Milioane…”
Toate aceste mărturisiri au venit pe fundalul unei comemorări care a apăsat greu: Anamaria Prodan a vorbit despre durerea ei și despre faptul că Ionela Prodan a murit, iar ea încearcă, de atunci, să trăiască cu ideea că prezența mamei nu dispare din gesturi, din planuri și din felul în care își calculează fiecare pas.