Un document scurt, rece și semnat la Moscova a început să circule ca un fior prin cancelariile europene. Nu e o declarație spectaculoasă, nu e un discurs televizat, dar e genul de hârtie care schimbă tonul unei relații fără să ridice vocea.
Pe portalul oficial al Guvernului Federației Ruse a apărut un act care pune în mișcare Ministerul Apărării și trasează o linie clară: acolo unde existau formule de colaborare, de dialog tehnic sau de coordonare, urmează o rearanjare abruptă. Totul, printr-un decret atribuit premierului rus Mihail Mișustin.
Detaliul care atrage atenția imediat: România nu e singură. În aceeași listă apar 11 state europene, majoritatea parte din NATO, toate legate de Moscova prin înțelegeri semnate în anii ’90 și la începutul anilor 2000, într-o epocă în care Estul și Vestul încă încercau să găsească un limbaj comun.
Lista care nu lasă loc de interpretări
Documentul, semnalat și de presa din regiune, indică o selecție de capitale europene care, privite împreună, descriu o hartă a vechilor punți de cooperare militară. Pe listă se regăsesc: România, Bulgaria, Germania, Marea Britanie, Polonia, Norvegia, Danemarca, Olanda, Croația, Belgia și Republica Cehă.
Nu vorbim despre tratate recente sau despre proiecte active cu impact imediat pe teren, ci despre acorduri bilaterale între ministerele apărării, semnate într-o perioadă post-Război Rece, când reconstrucția relațiilor părea posibilă. Tocmai asta face mișcarea de acum atât de apăsătoare: atinge, în mod direct, arhitectura formală a unei epoci care se voia stabilizatoare.
Printre exemplele invocate în aceeași logică apar înțelegeri considerate atunci „de bază”: cooperarea militară cu Germania (aprilie 1993, la Moscova), documentul cu Polonia (iulie 1993) și acordurile cu Norvegia (decembrie 1995). Sunt repere care, pe hârtie, descriau proceduri, schimburi și canale de contact.
Acordul România–Rusia: o semnătură veche, o încărcătură nouă
Pentru București, punctul sensibil e un document datat precis: 28 martie 1994. A fost un acord care a stat aproape trei decenii la baza cooperării militare formale dintre România și Rusia, într-un cadru regional în care se căuta încă echilibru și predictibilitate.
La nivel politic, înțelegerea din 1994 a fost parafată de președinții de atunci, Ion Iliescu și Boris Elțîn. Contextul era unul în care multe state din Europa de Est încercau să își definească direcția strategică, iar Moscova își recalibra raportarea la vecini și la Occident.
Chiar dacă, în prezent, valoarea practică a unor astfel de documente e adesea mai redusă decât greutatea lor simbolică, semnalul rămâne puternic: o repoziționare care vorbește despre distanțare, despre închiderea unor formule vechi și despre un mesaj geopolitic transmis fără echivoc.
Actul semnat de Mihail Mișustin mandatează Ministerul Apărării să anuleze acordurile bilaterale de cooperare militară cu cele 11 state, inclusiv cel cu România, iar încetarea este formalizată ca o rupere a cadrelor de colaborare construite în anii ’90.
