Scrisoare duhovnicească – Despre pace, răbdare și înțelepciunea de a înțelege oamenii
Fiicei mele celei adevărate, urări de bine și binecuvântare părintească.
Am primit scrisoarea ta – sau, mai bine spus, „gazeta” ta, cum glumești tu. M-a făcut să zâmbesc la început, dar și să mă întristez puțin, citind tulburarea din sufletul tău.
De ce gândești astfel, copilul meu? Nu s-a întâmplat nimic grav și nici nu se va întâmpla. Totul pornește dintr-o mică greșeală, o lipsă de experiență, pe care și eu am avut-o crezând, uneori, că pot împăca lucruri care nu pot fi împăcate. Fiecare om are propriul său caracter, propriile convingeri și repere formate în timp, prin experiențele sale. În funcție de acestea, oamenii gândesc, aleg, acționează și își apără poziția.
Numai cei care trăiesc cu adevărat în Hristos pot depăși aceste limite omenești, pot birui firea și pot răspunde cu blândețe acolo unde ceilalți reacționează cu mândrie sau neînțelegere.
Gândește-te bine, fiica mea: nu ți s-a întâmplat să te lovești în viață de oameni care gândesc diferit de tine, chiar dacă până atunci păreați uniți în aceleași idei? Nici aceia nu sunt răi, după cum nici tu nu ești. Fiecare are propria viziune asupra lumii, propriul sistem de gândire. Chiar și între părinți și copii, între soți sau prieteni apropiați pot apărea neînțelegeri. Dar asta nu înseamnă că oamenii s-au schimbat sau că au devenit răi.
Diferențele dintre noi vin din însăși firea omului – din personalitatea divizată, din lupta dintre dorințe, temeri și rațiune. Singura cale de împăcare este respectul reciproc, răbdarea și evitarea implicărilor inutile în viața celuilalt atunci când vedem că pacea se clatină.
Cei din vechime aveau o vorbă plină de înțelepciune:
„Cu rudele tale mănâncă, bea, dar ferește-te să dai sau să iei ceva de la ele.”
Alungă, copilul meu, orice tulburare sau părere de rău. Îmbărbătează-l și pe îngerașul tău – pe soțul tău, care este al doilea tău înger păzitor – și spune-i să nu-și piardă curajul. Ceea ce trăiți acum este doar o lecție prin care Dumnezeu vă învață despre răbdare, despre natura relațiilor dintre oameni și despre felul în care putem iubi fără să judecăm.
Adu-ți aminte: și Avraam s-a despărțit de nepotul său Lot, pentru că nu mai puteau locui împreună fără ceartă. Uneori, despărțirea aduce pace, iar apropierea forțată aduce durere.
Aceasta este toată filosofia vieții: să porți neputințele altora, fără să le judeci. Să te rogi pentru ei, nu să-i osândești. Oamenii au nevoie de îngăduință și răbdare, nu de reproșuri.
Cu cât lumea se îndepărtează mai mult de sensul Crucii, cu atât mai grele devin încercările și fricile. Când Dumnezeu va îngădui ca oamenii să meargă pe drumul suferinței, mulți se vor înspăimânta, dar frica nu-i va salva. Doar cei care trăiesc în priveghere și rugăciune vor fi izbăviți de necazurile care vor veni asupra lumii.
Rana cea mai adâncă a omului de astăzi este pierderea credinței. Fără ea, nu există vindecare, nici alinare.
Dumnezeu îngăduie uneori mici încercări, pentru a ne trezi din nepăsare și pentru a ne aduce aminte de El. Dar omul, în loc să se smerească și să ceară iertare, se răzvrătește și hulește, iar atunci Harul se retrage și îl lasă pradă propriei neliniști.
De aceea, strânge-ți gândurile, copilul meu, și roagă-te cu inimă smerită, ca Dumnezeu să aibă milă de voi și să vă acopere cu harul Său în vremurile ce vor veni.
Pacea lui Hristos să fie cu tine și cu întreaga ta familie.
Cu dragoste și binecuvântare părintească,
Părintele vostru, Iosif
