Într-o noapte târzie de septembrie 2007, liniștea redacției OTV era spartă doar de zumzetul monitoarelor și de foșnetul hârtiei.
După o ediție obositoare, Dan Diaconescu a rămas singur la birou, înconjurat de teancuri de documente, chitanțe și ziare abia sosite din tipografie.
Așa își petrecea fiecare noapte: revizuind cifre, gustând pe fugă un sandviș rece și răsfoind presa din toate colțurile țării în căutarea unui subiect care să „explodeze” pe ecran.
Nimeni nu vorbea atunci despre Elodia Ghinescu. România era preocupată de politică, scandaluri mărunte și meciurile din Cupa UEFA.
Însă, printre paginile îngălbenite ale unui cotidian local, un titlu aparent banal avea să schimbe totul:
„Avocata Eloida a dispărut de acasă.”
O greșeală care a schimbat istoria televiziunii
Cuvântul „Eloida” i-a atras imediat atenția.
Diaconescu a zâmbit ușor – ceva nu se lega. Numele suna greșit, dar straniu de familiar.
A rupt colțul de ziar, l-a netezit pe birou și l-a recitit.
În câteva clipe, curiozitatea s-a transformat în suspiciune: dacă redactorii nu știau nici măcar numele corect al femeii, cât din articol era de încredere?
„Eroarea tipografică a fost scânteia”, avea să spună mai târziu.
Un detaliu nesemnificativ, pierdut în mijlocul paginii, a aprins în el instinctul de jurnalist care miroase o poveste mai mare decât pare.
Paragraful care i-a dat fiori
Pe măsură ce a citit mai departe, tensiunea a crescut.
Un rând anume i-a sărit în ochi:
„Bănuit de dispariția avocatei este chiar soțul ei, polițistul Cristian Cioacă.”
Formularea era ciudată. Prea directă, prea sigură pe ea, într-un caz abia anunțat.
În jurnalism, bănuiala nu apare în primele ore. În mod normal, familia cere ajutor, poliția caută indicii, iar ipotezele se nasc mai târziu.
Dar aici, din primul moment, cineva era deja „vinovat”.
Pentru Diaconescu, acest detaliu a fost decisiv. A notat cu pixul pe margine un cuvânt simplu: „subiect”.
Decizia luată în tăcerea redacției
A luat ziarul, l-a așezat în tava metalică unde aduna ideile pentru edițiile viitoare și a decis pe loc:
cazul Elodia va fi tema emisiunii din seara următoare.
Câteva ore mai târziu, în direct, a rostit pentru prima dată numele care urma să devină un fenomen național:
„Doamnelor și domnilor, vă prezint cazul Elodiei Ghinescu – o avocată dispărută în condiții misterioase.”
Publicul a fost captivat din primul minut.
A urmat o serie de emisiuni care au redefinit televiziunea românească — reconstituiri, interviuri, anchete paralele și nopți întregi de speculații.
În doar câteva zile, o știre locală s-a transformat într-un caz național, un puzzle uriaș care a ținut România în fața televizoarelor ani întregi.
Dintr-o coloană anonimă, un simbol mediatic
Privind înapoi, Dan Diaconescu recunoaște că totul a pornit de la o greșeală tipografică și de la o curiozitate profesională.
„Dacă acel ziar n-ar fi scris greșit numele, poate că n-aș fi dat niciodată peste el”, a mărturisit într-un interviu.
Dar acel mic amănunt a schimbat pentru totdeauna modul în care presa românească tratează un caz.
Cazul Elodiei a devenit mai mult decât o anchetă – a devenit un fenomen social, un subiect de conversație, glume, teorii și obsesii colective.
O combinație de dramă, mister și spectacol mediatic care a rescris regulile audienței.
Un mit care încă bântuie televiziunea
Astăzi, la mai bine de 15 ani de la acea noapte din redacție, Dan Diaconescu privește înapoi cu un amestec de nostalgie și uimire.
„Totul a început cu un ziar mic, dintr-un oraș mic. Și cu un cuvânt scris greșit. Restul… a fost o poveste care a crescut singură.”
Cazul Elodiei rămâne, până astăzi, cel mai urmărit subiect din istoria televiziunii românești — un mister fără sfârșit, născut dintr-un colț de pagină, într-o redacție aproape goală, într-o noapte de toamnă.
