Savonea versus Bolojan. Este confruntarea anului care aruncă în aer România după ce premierul i-a trimis…

Francesca Pădurean

februarie 7, 2026

Șefa Înaltei Curți de Casație și Justiție, Lia Savonea, îl acuză pe premierul Ilie Bolojan de exercitarea unor presiuni asupra Curtea Constituțională a României, în contextul unei scrisori transmise judecătorilor constituționali privind decizia legată de pensiile magistraților. Potrivit acesteia, avertismentul referitor la pierderea fondurilor europene ar încălca principiile statului de drept și separația puterilor.

Scrisoarea premierului către CCR a declanșat reacții dure

Conflictul instituțional a izbucnit după ce premierul Ilie Bolojan a trimis o scrisoare Curții Constituționale, în care a cerut urgentarea deciziei privind legea pensiilor magistraților și creșterea vârstei de pensionare. În document, premierul a susținut că România riscă să piardă peste 230 de milioane de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență dacă hotărârea întârzie.

Lia Savonea consideră acest demers o formă de presiune incompatibilă cu rolul unei instanțe constituționale și avertizează asupra efectelor pe care astfel de acțiuni le pot avea asupra independenței justiției.

Lia Savonea: dialogul dintre autorități nu poate lua forma presiunii

Într-un comunicat de presă, președinta ÎCCJ și-a exprimat îngrijorarea față de mesajul transmis de premier judecătorilor CCR, subliniind că legarea unei decizii de constituționalitate de fonduri europene reprezintă o ingerință gravă.

„Condiționalitățile asumate de România în cadrul PNRR în materia pensiilor de serviciu au fost deja abordate prin legislația adoptată anterior, iar legătura directă și exclusivă dintre sumele invocate și proiectul de lege supus controlului de constituționalitate nu este susținută de cadrul normativ european aplicabil”, se arată în comunicat.

Acuzații privind încălcarea separației puterilor în stat

Lia Savonea a explicat că judecătorii Curții Constituționale nu au atribuții în implementarea politicilor guvernamentale și nici nu pot deveni un instrument pentru validarea obiectivelor financiare ale Executivului.

„Singurul său rol este acela de a garanta supremația Constituției, iar deciziile sale trebuie să fie rezultatul exclusiv al analizei juridice, nu al unor considerente de oportunitate politică sau bugetară”.

Aceasta a mai subliniat că invocarea obligațiilor europene nu poate justifica presiuni asupra unei instanțe jurisdicționale.

„Invocarea articolului 148 din Constituție – referitor la rolul autorităților statului român în îndeplinirea obligațiilor asumate de România în raport cu Uniunea Europeană – nu poate justifica exercitarea unor presiuni, fie ele și indirecte, asupra unei autorități jurisdicționale.

Independența justiției nu este un obstacol în calea angajamentelor europene ale României, ci una dintre condițiile esențiale ale acestora. Orice demers care poate fi perceput ca o tentativă de influențare a unei instanțe constituționale riscă să aducă prejudicii grave credibilității instituțiilor statului și încrederii publice în funcționarea democratică a acestuia.

Într-un stat de drept autentic, dialogul dintre autorități nu poate lua forma presiunii, iar respectarea Constituției nu poate fi condiționată de considerente financiare”, a mai transmis Lia Savonea.

Reacția Guvernului: premierul nu a făcut presiuni

În urma acuzațiilor, purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Ioana Dogioiu, a declarat că premierul Ilie Bolojan nu a exercitat nicio presiune asupra Curții Constituționale și că scrisoarea a avut exclusiv rol informativ.

„Premierul nu a făcut niciun fel de presiuni asupra CCR, nu a formulat avertismente, cu atât mai puțin nu a cerut un anumit verdict. A prezentat o situație de fapt, plecând de la principiul că o instanță trebuie să fie pe deplin informată atunci când formulează o decizie. Este ceea ce a considerat necesar și dna Lia Savonea când a trimis CCR o expertiză privind perspectiva evoluției pensiilor magistraților, extrem de discutabilă sub aspectul acurateții însă. Nu intră în preocupările premierului interpretarea dnei Lia Savonea privind cauzele neîndeplinirii unui jalon PNRR mai ales când ele contravin interpretării oficiale a Comisiei Europene. Așadar, desigur că CCR este suverană în privința deciziei, însă ea trebuie pe deplin informată”, a declarat Ioana Dogioiu.

Decizia CCR, așteptată pe 11 februarie

Ședința Curții Constituționale este programată pentru data de 11 februarie, după ce dezbaterea a fost amânată încă de anul trecut. Miza deciziei este una majoră, atât din punct de vedere constituțional, cât și financiar, având în vedere fondurile europene condiționate prin PNRR.

Conflictul de poziții dintre șefa ÎCCJ și Guvern readuce în prim-plan tema independenței justiției și limitele dialogului dintre autoritățile statului într-un context politic și economic extrem de sensibil.

Lasă un comentariu