Marinela Chelaru – o viață între zâmbet și suferință. Lumea artistică o plânge pe marea actriță care a adus bucurie României
Lumea teatrului și televiziunii românești este în doliu. Marinela Chelaru, una dintre cele mai iubite actrițe de comedie din România, s-a stins din viață pe 11 octombrie 2025, la vârsta de 66 de ani. Cu zâmbetul ei cald, energia molipsitoare și umorul autentic, ea a reușit, vreme de peste patru decenii, să aducă lumină în casele și inimile românilor.
Vestea dispariției sale a venit ca un șoc pentru public, colegi și prieteni. După o luptă lungă și grea cu probleme de sănătate, organismul ei obosit a cedat. Moartea Marinelei Chelaru lasă în urmă o moștenire uriașă, dar și o întrebare dureroasă: de ce artiștii care au făcut istorie ajung să plece singuri și neajutorați?
O viață dedicată scenei
Născută pe 12 iulie 1959, în București, Marinela Chelaru a visat de mică la scenă. Absolventă a Universității Hyperion, secția Actorie, a studiat sub îndrumarea unor mari profesori – Ioan Cojar și Gelu Colceag – și s-a remarcat rapid prin naturalețea și farmecul ei.
A devenit cunoscută publicului larg prin rolurile din grupul de umor „Vouă”, care a marcat o epocă de aur a divertismentului românesc. Cu glume inteligente, spontaneitate și o expresivitate aparte, Marinela Chelaru a reușit ceea ce puțini actori pot: să fie iubită de toată lumea.
În anii ’90 și 2000, era o prezență constantă în emisiuni TV, spectacole de revistă și filme românești. Fiecare apariție a ei aducea aceeași energie pozitivă, același haz curat și inconfundabil.
Boala care i-a frânt trupul, dar nu și sufletul
Dincolo de aplauze și luminile scenei, viața Marinelei Chelaru a fost marcată de suferință și luptă. Actrița s-a confruntat cu patru accidente vasculare cerebrale și o operație pe cord deschis, care i-au afectat grav sănătatea.
„Am avut patru AVC-uri, nu-mi revin complet. Sunt tăiată, ciopârțită, operată peste tot, dar merg înainte cu credință. Câteodată nu mai am putere, dar Dumnezeu îmi dă tăria să merg mai departe”, spunea ea, într-un interviu care a emoționat România.
În ultimii ani, actrița a ajuns de mai multe ori la spital, din cauza stărilor de slăbiciune și pierderilor de cunoștință. Deși tratamentele erau costisitoare, pensia modestă abia îi acoperea o parte dintre medicamente.
„Am o pensie de 1.400 de lei, din care 600 de lei dau pe pastile. Din ce să trăiești? Pensionarii mor de foame”, spunea cu amărăciune marea actriță.
O femeie puternică, susținută de credință
Chiar și în cele mai grele momente, nu și-a pierdut speranța. Marinela Chelaru spunea mereu că credința și iubirea sunt cele care o țin în viață. În ciuda durerii, continua să glumească, să-i încurajeze pe ceilalți și să-și ascundă suferința în spatele unui zâmbet sincer.
„Dacă vrea Dumnezeu să mă duc la El, mă duc. Sunt împăcată. Din punct de vedere mental, sunt bine, sunt puternică. Am nevoie doar de liniște și de pace”, spunea ea într-o declarație care a impresionat profund publicul.
Dragostea care a învins timpul
Marinela Chelaru a fost căsătorită mai bine de patru decenii cu soțul său, omul care i-a fost alături în cele mai grele clipe. Relația lor nu a fost lipsită de încercări — au trecut printr-un divorț, dar dragostea i-a readus împreună.
„Am trecut printr-un divorț cu el și ne-am împăcat din nou. Așa e dragostea! După atâția ani, ne simțim foarte bine unul pe altul. Suntem aceeași zodie, o potrivire perfectă”, mărturisea actrița, cu un zâmbet blând.
Uitarea – cea mai grea suferință
În ultimii ani, Marinela Chelaru s-a plâns că a fost uitată de lumea artistică. Nu mai era chemată la proiecte, iar colegii de scenă, odinioară prieteni, păreau să o fi uitat.
„Am fost uitată de toată lumea. Nu mai suntem chemați pe nicăieri. Am avut patru AVC-uri și nu-mi revin complet, dar mă rog și merg mai departe. Dumnezeu e singurul care nu m-a uitat”, spunea ea cu tristețe.
Cuvintele ei au fost o oglindă a unei realități crude: artiștii care au adus glorie scenei românești ajung adesea singuri și neajutorați, departe de luminile reflectoarelor.
Mesaje de durere din partea colegilor și fanilor
La scurt timp după anunțul morții, mesajele de condoleanțe au început să curgă din toate colțurile țării.
„Marinela a fost un suflet frumos, o actriță care iubea scena și oamenii. Ne-a făcut să râdem și să o iubim pentru naturalețea ei. Este o pierdere imensă pentru teatrul românesc”, au transmis foștii colegi din grupul Vouă.
Actrița și producătoarea Daniela Scoica, una dintre cele mai apropiate prietene ale Marinelei, a scris un mesaj sfâșietor:
„Bubule, îmi pare rău! Nu am știut să-mi fac timp să vin la tine… doar să te mai strâng o dată în brațe! Marinela, te iubesc! Ai fost omul care mi-a fost alături la bine și la greu. Mă doare inima atât de tare!”
O moștenire de neșters
De-a lungul carierei, Marinela Chelaru a adus pe scenă o comedie curată, plină de căldură și emoție. Rolurile ei au devenit simbolice, iar vocea și expresivitatea sa au rămas adânc întipărite în memoria publicului.
A fost o femeie care a iubit viața, teatrul și oamenii, chiar și atunci când ea însăși era lovită de greutăți. Marinela Chelaru a fost, înainte de toate, un om bun, iar bunătatea ei a fost simțită de toți cei care au avut privilegiul să o cunoască.
Ultimul act – un rămas-bun plin de lumină
Pe 11 octombrie 2025, inima Marinelei Chelaru a încetat să mai bată. O inimă care, până în ultima clipă, a știut să dăruiască iubire, optimism și credință.
Pentru public, ea nu a murit. A rămas vie prin replicile, gesturile și zâmbetele care au făcut istorie. Marinela Chelaru va rămâne mereu simbolul comediei românești, o actriță care a iubit scena până în ultima zi.
Concluzie
Povestea Marinelei Chelaru este una despre forță, demnitate și pasiune pentru artă. A fost o femeie care a învățat să lupte, să sufere și să zâmbească.
Moartea sa este o pierdere uriașă pentru cultura românească, dar și o lecție dură pentru noi toți — să nu uităm artiștii care ne-au oferit bucurie.
Marinela Chelaru s-a stins, dar nu a dispărut. Zâmbetul ei rămâne. Vocea ei răsună încă. Iar în amintirea românilor, ea va fi mereu ceea ce a fost în viață: o rază de lumină într-o lume tot mai grăbită să uite de frumusețea sufletului.
